vineri

De dimineata, la 6 fara zece, in emisiunea care ne da trezirea, se canta deja "Freitag, Freitag, ramtamtamtam" si asta mi-a adus aminte de prietena Ana-Maria si de cantecelul ei "vineri, vineri, lalalalalalallalalaaaaa". N-am nimic important de spus azi, asa ca va pun iar doua poze, de ieri, de la Rathaus.

Si aveti grija la broaste, in perioada asta, nu se stie de unde sare (!!) printul...

pauza - plantam lotusi

Azi nu am chef sa ma gandesc la scoala, alegeri, emigrare... Azi plantez lotusi. De fapt am plantat niste iarba si niste braduti. Va invit asadar sa va umpleti ochii de culoare si narile de aroma de cetina.

de ce nu o sa mai vorbesc Romania de rau

Uite asa. Oricat de basiti am fi (ahem, acum, intelege fiecare ce vrea din sintagma asta), eu nu o sa mai imi balacaresc tara - sau, mai bine zis, nu am sa mai fac asta in mediu international. Mi-am promis asta vara trecuta cand o brazilianca m-a facut sa imi sara mustarul patriotic in trei culori pe pereti. M-am tinut de asta pana ieri, cand, in pauza de la curs, am avut o discutie tampita, pornita de la ceausescu, cu o chilianca-roacherita-underground. M-a pus naiba sa deschid gura si sa zic de alegeri. De basescu. De faza cu tiganca imputita. Ce am vrut sa zic eu, si ce a inteles ea - asta e alta poveste. Si asa am ajuns sa ma enervez - ca oricum astia care sunt super puri si ei sunt intr-un love generalizat fata de tot ce misca, si lor nu le trebuie bani, si materialismul to fuck with it, dar in acelasi timp au bani sa dea lejer pe niste cursuri pe care eu la platesc mancadu-mi de sub unghii, dar ei stau lejer in Viena sau calatoresc pe te miri unde, cand eu imi masor banii de transport si ma intreb in fiecare dimineata daca sa imi iau un corn sau nu (ihi, cam in stadiul asta sunt. Si nu, n-am vazut caini cu covrigi in coada prin Viena, ca luam si eu unul- un covrig, adica. Mda, poate si un caine, totusi...) - deci oamenii astia ma enerveaza. Sau ma rog, poate ca ei se inveselesc intr-un alt fel, necunoscut mie (da, sunt rea si plina de nervi, deci = veninoasa). Dar faza cu datul ochilor peste cap si "vai, ma inspaimanta cand aud asta! Dar asta e fascism!" chiar m-a scos din minti. Lesson learned: cine m-a pus sa discut eu despre Romania?! Da' de ce?! Da' la ce mi-a trebuit? Onestitatea in cazul in care alegi sa vorbesti despre propria tara nu e o optiune - sau cel putin nu in cazul romanilor, cred. Probabil faptul ca ne injuram tara pe toate cararile e si asta un motiv pentru care toti ne privesc cum ne privesc. Sincer, daca nu ai fost niciodata in tara aia, cum sa te apuci sa ii judeci pe oamenii de acolo pentru cum gandesc, sau pentru ceea ce fac?! Insa, sincer vorbind, nu am auzit o alta natie care sa se auto-balacareasca asa cum facem noi. Dandu-le astfel dreptul altora sa ne judece in necunostinta de cauza. Daca avem raie, ar trebui sa ne scarpinam in privat(a) si eventual sa mergem la farmacie sa luam un unguent, nu sa ii povestim vecinului si sa il rugam sa ne scarpine. Simplu. Ca pana la urma, nu suntem nici chiar jegosii jegosilor, nici prostii prostilor. Ca printre manelisti, prosti si badarani, mai suntem si d-astia cu cap. Dar care riscam sa ne pierdem mintile, corupti fiind de atmosfera generala de batjocura care intr-adevar domneste in tara.

M-am umplut de nervi ieri, recunosc, doar din vina mea. Incerc un catharsis pe blog, desi simt ca nu imi iese. Dar promit solemn ca nu o sa imi mai balacaresc tara: decat acasa, intre ai mei (nah, nu-s chiar asa de tare incat sa nu mai fac asta deloc...). Desi probabil ca de aici ar trebui sa incepem: sa nu ne mai balacarim tara nici macar la noi acasa. Pe principiul enuntat de un tip pe care l-am cunoscut odata: chestia tare nu e sa nu iti bagi degetele in nas pe strada, ci e sa nu le bagi nici macar cand esti singur, doar cu tine. Poate ca vindecarea noastra ca neam ar putea porni de aici: de la o atitudine schimbata a noastra fata de noi si de ai nostri. Caci pana acum, in toate mediile cosmopolite pe care le-am experimentat, nu am intalnit o alta natie mai xenofoba la adresa ei insasi (oricat de paradoxal ar suna) decat romanii...

biscotti

Jumatate cu musli, jumatate cu stafide. Si zahar brun, in loc de zahar normal.

Apfelkuchen si alte retete restante (1)

Mai acum cateva postari ma laudam ca am gatit multe si marunte. Am tot zis ca postez retete, ca acuma, asta e, daca blogul s-a facut unul predominant de haleala, rezistati si voi...
In primul rand trebuie sa ma laud ca am facut deja de doua ori Apfelkuchen - mai pe romaneste, placinta de mere. Tone de mere am in camara, serios, si toate bio, extrem de bio, basca productie proprie. Va sa zica intr-o sambata m-am dus peste Oma si am momit-o la facut de placinte. Nu ca ar fi fost greu de convins...
Oma la lucru e ceva ce ar trebui filmat. Sau pozat. Oricum, inregistrat. N-am facut-o totusi, pentru ca, asa cum o stiu, mi-ar fi dat cu faina pe bunatate de aparat... Am cascat doar ochii mari, mari, si na ca am reusit sa fac placinta si a doua oara, de data asta fara supravegherea ochiului socresc. Maine trebuie sa merg sa imi culeg rezultatul: o fi fost buna, n-o fi fost buna? Chestia e ca la mine acasa s-a mancat in prima seara juma' de platou, a doua zi restul. Va sa zica a fost buna. Da' parerea de specialist tot vreau sa o aflu...
Un lucru e sigur insa: grea e munca la placinte! Cand intindeam de zor la foaie, ma gandeam ca mai usor e sa faci o tarta. Aici e munca, nu gluma. Aoleu sa nu se rupa, aoleu sa fie egala, aoleu sa fie subtire... etc etcetera... Dar rezultatul merita tot efortul! Chiar daca se mananca in no time. Aluatul e atat de fraged, si umplutura atat de aromata, ca nu te poti satura. Acuma nu ca ma laud, mai ales ca e reteta de la Oma, nu e inventata de mine :D. Dar daca ar fi fost, as fi fost foarte mandra!De ce e hexagonala? Asa am modelat-o. De fapt e ovala, daca nu va apucati sa faceti creatii artistice din coca, asa cum am facut eu. Asta a fost prima uimire, ca la mama vazusem mereu tava 100% acoperita cu placinta, dar ma rog, daca Oma zice asa, asa facem. Oricum marginile sunt de mare deliciu si va recomand cu incredere sa le preferati inaintea mijlocului de placinta chiar. Sunt crocante si minunate! Reteta e simpla si economica:

pentru foi:
370 gr faina, 80 gr zahar pudra (neaparat, altfel riscati sa se taie aluatul), 1 albus si 1/2 galbenus (de la un ou mare), 1 praf de sare (cat un varf de cutit), 3/4 pachetel praf de copt (e foarte important sa nu puneti tot pachetul), 1 pachet zahar vanilat, 100 gr unt rece, 7-10 linguri de lapte dulce

pentru umplutura:
1 kg mere date pe razatoare, stafide dupa gust, un pic de zeama de lamaie, scortisoara dupa gust, zahar dupa gust

Pe planseta se pune faina si se imparte in doua gramajoare, nu neaparat egale.
In prima gramajoara, sa zicem cea mai mare, amestecam intai praful de copt, zaharul vanilat si zaharul pudra, apoi facem un "cuib" in mijloc si punem acolo albusul si 1/2 galbenus, apoi incorporam faina, dupa care adaugam si laptele, incorporand usor faina, pana se face un aluat usor vascos. Nu trebuie incorporata toata faina in aceasta faza, ci doar un pic, cat sa nu fuga ingredientele lichide la vale.
In gramajoara mai mica adaugam untul rece, taiat felii subtiri (pentru a fi mai usor de prelucrat). Amestecam cu mana untul cu faina, apoi adaugam acest amestec la gramajoara mai mare si framantam. Daca vi se pare prea tare aluatul, in faza in care inca mai aveti gramajoarele separate mai puteti adauga dupa caz fie lapte, fie inca un ou. La placinta nr. 2 eu asa am facut, si a fost perfect.
Dupa ce framantati aluatul, ii dati forma unei bile si il lasati sa se odihneasca un pic, timp cat pregatiti umplutura.

Merele se dau pe razatoarea mare, se amesteca apoi cu zeama de lamaie (intr-o incercare de a nu le lasa sa oxideze...), cu zaharul, stafidele si scortisoara. Nu va speriati daca lasa zeama.

Bun. Acum purcedeti la lupta cea mare: bila de aluat o taiati in doua parti cat mai egale. Va recomand ca celor doua parti de aluat sa le dati la randul lor o forma sferica pentru ca asa vor fi mai usor de intins. Aveti grija ca foaia sa fie egala, oricum, lucrati cu incredere ca nu se rupe, e un aluat foarte elastic.
Puneti prima foaie in tava unsa generos cu unt, asezati umplutura, apoi puneti a doua foaie.
Cu 1/2 din galbenusul de ou ramas ungeti placintica, pentru a capata o culoare frumoasa. Nu uitati sa o intepati pe ici pe colo cu furculita, ca sa nu se transforme intr-un balon la cuptor.
Se coace pana capata o culoare aurie (35- 45 de minute, probabil si in functie de cuptor. Oricum, cand ajunge "la culoare" e clar ca e gata!).
Se poate manca simpla, sau cu frisca si scortisoara deasupra. Mmmmmmm!

Se cauta un adapost temporar pentru un catel

O poveste trista, dar speram cu un final fericit. AICI. Daca puteti gazdui chiar si temporar bietul catel, va rog sa luati legatura cu Asociatia GIA.

viata de expat... de la Naschmarkt se hraneste

Cum ziceam ieri, constatand ca sunt in Viena de ceva vreme fara sa fi facut nici macar un mic tur de onoare, mi-am incarcat de cu seara bateriile micului sony si dupa scoala am pornit voiniceste spre Secession si Naschmarkt (aflate de altfel dupa colt fata de scoala). Aici e Advent si atmosfera e total schimbata. Acum e intr-adevar normal sa sarbatoresti si sa atarni luminite de balcon, e normal sa faci cumparaturi si sa bei valuri de punsch, e normal sa topai ca un copil in fata casutelor de turta dulce. La Secession nu am intrat - nu eram chiar intr-un mood cultural- artistic. In plus, pancarta pentru care am facut de fapt excursia, era, conform legilor lui Murphy, impachetata de vant, dupa cum vedeti in imaginea alaturata: deci o sa o rog pe Lady Io sa o publice pe a ei, ca se vede scrisul cum trebuie.Ma rog, nu m-a demoralizat deloc, si am trecut zebra catre Naschmarkt. In aerul rece de iarna (da, a venit si la noi iarna in sfarsit... sort of...) mirosurile imbietoare ale mancarurilor lumii intregi se simt mai bine si se joaca in aer de-a v-ati-ascunselea: acum in nara stanga, acum in nara dreapta, acum in ambele... Branzeturi si peste, fructe de mare si rate la protap, fructe de te miri unde din lumea asta, biscuiti de Craciun impachetati festiv, ciuperci mari si carnoase, chili rosii, stransi in buchet si promitator de iuti, varza acra pe care numai cand o simti mirosind incepi sa salivezi automat, si iti trebuie multa stapanire de sine cand vanzatorul de imbie "eine Vitaminbombe, Madam?". "Plec cu trenul acasa", zic. "Nu-i nimic, o impachetam bine", zice. Zambesc cat din toata inima si ii zic "vielleicht nächste Woche" [trad.: poate saptamana viitoare].
In nebunia de culori de la fulare m-am pierdut definitiv si am scos cinci euro pentru un fular in care se alearga dungi albastre, roz si rosu aprins. Apoi am mai scos inca cinci si am luat si fularul albastru din mana doamnei care ma intrebase cu cinci minute inainte pe care sa il aleaga. Optasem pentru cel pe care acum i-l smulgeam bucuroasa ca ea gasise un altul.

Mirosul brutariilor m-a ametit mai ceva decat al restaurantelor, si m-am apropiat sa fac o poza unor Punschkrapfen cu Krampusi fiorosi infipti in varf. Si iar n-am rezistat si am scos doi euro si am venit cu Krampusul intr-o cutie, intact, pana acasa. Vine Nikolaustag - Sf. Nicolae, iar fara de aratarea asta mica nu se poate...(va urma)

viata de expat...

... e cu totul altfel decat viata de turist. Am constatat asta, daca mai era nevoie, uitandu-ma la superbele poze facute de Lady Io in capitala unde cu mandrie imi desfasor de ceva vreme activitatea. Mi-am dat seama ca sunt ca robotul: scoala-casa-invatat-scoala din nou-somn... si de la capat. Maine imi iau aparatul foto si dupa ce ma scolesc merg un pic in plimbare. La Secession se pare ca se intampla ceva interesant... Ma duc sa vaz daca nu cumva e vreo porcarie gen ICR :))!

rural develoPAment cu fan si capre

Mi-am prins urechile intr-un plan de marketing, deci m-a apucat datu' pe net, ca terapie. Si uite ce am gasit:

I 1: Hai ma, mai repede, ca a venit fanul, hai!
I 2: Pai ce, numai io? Pe frate- miu de ce nu il iei niciodata? Numai eu mereu la carat, ala sta si citeste sub mar. Nu mai vreau!
I 1: Ma, afurisita e blana pe tine! Ala invata pentru BAC, asa ca misca-ti copita incoa’ si ajuta-ma!
I 2: Ce sa iti zic, iedu’ telectualu’! Mare branza o sa faca la facultate!
I 3: Te iei de mama, ma? Iti dau una acuma de behai in limbi straine!
I 2: Taci ma, vezi-ti de ale tale. Poate iti pica la BAC „Capra cu trei iezi“…

Daca vreti sa va jucati si voi cu PA-urile, mergeti AICI.